Larisa Cepoi
    0

    EmPower Women

    EmPower Women

    construiește o strategie pentru dezvoltarea și performanța ta în fiecare aspect al vieții

    Program de Coaching dedicat fiecărei Femei

    Investește în tine
    Investește în tine
    În ultimii ani am interacționat cu foarte multe femei spectaculoase cu povești de viață care m-au inspirat puternic prin forța, determinarea, dar și prin blândețea pe care o au. 

    M-a surprins plăcut dorința continuă a femeilor de a evolua, de a se cunoaște cât mai mult, astfel încât să fructifice fiecare oportunitate care le conduce spre a-și cunoaște nevoile reale, blocajele care stau în fața evoluției lor sau a descifra teama de a face schimbări.

    Sunt bucuroasă că femeile au un senzor interior care le transmite semnale dacă sunt pe drumul cel bun sau dacă mai este nevoie să acționeze, însă acest senzor funcționează doar dacă îi acordăm atenție și știm să îl ascultăm. 

    Fiind alături de femei prin ședințele individuale de coaching, cât și din programe de training & mentorat, am observat nevoia lor și am știut că pot aduce o mare schimbare prin programul EmPower Women, astfel încât fiecare femeie să descopere cum poate prelua control asupra propriei vieți și a trăi din plin viața pe care și-o doresc.

    Am deschis înscrierile în programul EmPower Women dedicat tuturor femeilor pentru a îndrăzni să îmbrățișeze schimbările.


    Programul EmPower Women
    cuprinde

    Sesiuni Individuale 

    de Coaching

    3 sesiuni individuale de coaching, durată de 90 minute fiecare sesiune de coaching

    Exerciții practice după fiecare sesiune

    Follow-up live, direct cu mine

    Mastermind 
    de Grup

    1 mastermind de grup, împreună cu 20 de femei 

    Durată 2h pentru mastermind

    Follow-up live, direct cu mine

    Vreau programul
    Vreau programul

    Programul EmPower Women 
    cuprinde

    Sesiuni Individuale de Coaching

    3 sesiuni individuale de coaching, durată de 90 minute fiecare sesiune de coaching

    Exerciții practice după fiecare sesiune

    Follow-up live, direct cu mine

    Mastermind de Grup

    1 mastermind de grup, împreună cu 20 de femei 

    Durată 2h pentru mastermind

    Follow-up live, direct cu mine

    Vreau programul
    Vreau programul

    Simți că vrei să realizezi mai mult, să acționezi cu mult curaj pentru a face schimbări, dar ești mereu într-o cursă a timpului care nu este suficient? 

    Sau crezi că nu ești suficient de pregătită?

    Prin prisma experiențelor noastre ne setăm realitatea și prin programul EmPower Women te invit să explorezi noi perspective care îți aduc energia și curajul de a face schimbările pe care ți le dorești.

    Acest program este pentru tine 
    ​dacă vrei să

    Îți crești încrederea în sine

    Elimini blocajele și să îți construiești propria realitate cu rezultate

    Îți dorești să te cunoști, să te accepți și să îți crești puterea interioară

    Îți descoperi autenticitatea și să te împrietenești cu fricile

    Înveți să îți convertești gândurile negative cu afirmații pozitive

    Îți trezești curajul interior care stă ascuns

    Achiziționează programul
    Achiziționează programul

    Program de coaching dedicat fiecărei femei

    Am creat acest program pentru tine, cu scopul de a-ți găsi curajul să lași schimbările să pătrundă în viața ta, transformând tiparele care te blochează în credințe constructive. 


    Fiecare nou început are nevoie de claritate, de ghidare astfel încât să te îndrepți cu pași hotărâți spre obiectivul tău, iar eu sunt aici să te ghidez în acest proces.


    Program de coaching care urmărește obiectivul tău

    Am gândit acest program flexibil, îmbinând Sesiunile Individuale de Coaching cu Mastermind-ul de Grup, astfel încât chiar dacă îți dorești o schimbare în plan personal (redescoperirea ta, relația de cuplu, relația cu familia, relația cu copiii, relația ta cu cei din jur) sau în carieră (descoperirea abilităților, gestionarea echipei, relația cu managerul tău, relația cu partenerii, performanța și inovația în afacere) obiectivul tău să fie îndeplinit.


    Program de coaching care îți oferă un proces pentru realizarea visului tău

    Evoluția este o călătorie, nu este o destinație finală, iar în cadrul acestui program îți ofer un proces care te conduce spre realizarea obiectivului tău, spre visul măreț pe care îl ai, astfel încât atunci când îți dorești o nouă evoluție să cunoști drumul pe care îl ai de parcurs.

     

    La baza procesului se regăsește cunoașterea de sine la un nivel profund și înțelegrea valorilor, principiilor de viață, cât și a tiparelor mentale pe care le avem.


    Prin programul EmPower Women 
    vei primi

    Prin programul 
    EmPower Women  
    vei primi

    Un mediu de creștere. Prin sesiunile de coaching și mastermind îți creezi un mediu favorabil de creștere

    Obții claritate. Îți definești ce aspect din viața ta vrei să îmbunătățești pentru a obține un echilibru în viața ta

    Definești un plan de acțiune. Când ai claritate poți identifica ușor acțiunile necesare pentru a ajunge în punctul dorit de tine

    Ghidare și feedback constant. Sunt alături de tine pe toată durata programului pentru a scoate la suprafață adevăratele nevoi

    Perspective noi. Prin mastermind-ul alături de alte 20 de femei explorezi noi oportunități, idei, soluții pe care le poți aplica imediat

    Exerciții practice. Exercițiile practice realizate în timpul programului le poți repeta după o anumită perioadă pentru a observa evoluția, cât și pentru instrospecți

    Beneficiază de oportunitate!
    Beneficiază de oportunitate!

    Program de Coaching Individual îmbinat cu Mastermind de Grup

    Este un program unic, dedicat fiecărei femei care dorește aducă schimbarea în viața sa, pentru a obține creștere și performanță în fiecare aspect al vieții. 

    ​Începe acum primul pas spre schimbarea pe care ți-o dorești! 
    Life & Business Coach
    Trainer & Mentor internațional
    Partener Oficial al școlii de coaching din Marea Britanie Noble Manhattan Coaching
    Primul Ambasador al Coachingului în Republica Moldova
    Coach-ul Anului 2021 nominalizată la Gala Brilliance în Chișinău
    Fondatoarea programului EmPower Women
    Sunt o persoană cu o puternică pasiune pentru oameni și comunicare, cu mult entuziasm dar și pragmatism în același timp, fructific fiecare oportunitate pe care o întâlnesc pentru a-mi îndeplini misiunea de a descoperi potențialul în oameni. 

    Consider că fiecare om are ascuns în el o imensă forță, care așteaptă să fie descoperită și fructificată. Încurajez dezvoltarea personală și profesională, învățarea continuă și cultivarea obiceiurilor pe care mi le doresc, pe care le transmit și celor doi copii ai mei. 

    Fiecare trăire și emoție din ședințele de coaching ale clienților mei mă ajută să înțeleg cât de frumos este să le oferi sprijinul de care au nevoie. Prin programul EmPower Women îmi doresc să aduc o schimbare pozitivă și vitalitate în percepția tuturor femeilor de a îmbrățișa schimbările cu blândețe, curaj și determinare. Împreună reușim să depășim tipare adânc înrădăcinate și să construim un viitor frumos.
    Sunt o persoană cu o puternică pasiune pentru oameni și comunicare, cu mult entuziasm dar și pragmatism în același timp, fructific fiecare oportunitate pe care o întâlnesc pentru a-mi îndeplini misiunea de a descoperi potențialul în oameni. 

    Consider că fiecare om are ascuns în el o imensă forță, care așteaptă să fie descoperită și fructificată. Încurajez dezvoltarea personală și profesională, învățarea continuă și cultivarea obiceiurilor pe care mi le doresc, pe care le transmit și celor doi copii ai mei. 

    Fiecare trăire și emoție din ședințele de coaching ale clienților mei mă ajută să înțeleg cât de frumos este să le oferi sprijinul de care au nevoie. Prin programul EmPower Women îmi doresc să aduc o schimbare pozitivă și vitalitate în percepția tuturor femeilor de a îmbrățișa schimbările cu blândețe, curaj și determinare. Împreună reușim să depășim tipare adânc înrădăcinate și să construim un viitor frumos.

    Călătoria ta în programul EmPower Women

    Planificăm sesiunile individuale

    Timp de 3 săptămâni consecutive, lucrăm împreună în sesiuni individuale de coaching, cu durata de 90 minute.

    Stabilim un plan de acțiune

    Definești scopul pe care îl abordăm în sesiunile de coaching și stabilim un plan de acțiune după fiecare sesiune.

    Evaluăm progresul realizat

    După fiecare sesiune individuală de coaching evaluăm progresul pe care l-ai parcurs.

    Înveți din experiența de grup

    În Mastermind-ul de Grup înveți din experiența participantelor și identifici perspective noi pentru situația ta.

    Vreau programul
    Vreau programul

    Cum achiziționez programul?

    Poți achiziționa programul EmPower Women exclusiv online, din secțiunea de mai jos și vei fi condusă către pagina de achiziție a programului imediat. Dacă dorești factură pe companie, asigură-te că introduci datele companiei în momentul achiziției.

    Ce urmează după achiziție? 

    După achiziției vei primi factura aferentă programului. În emailul de confirmare a achiziției vei avea posibilitatea de a-ți programa deja cele 3 sesiuni individuale de coaching. Te încurajez ca cele 3 sesiuni de coaching să fie în 3 săptămâni consecutive pentru rezultate extraodinare.

    Toate întâlnirile noastre se vor desfășura online, așa că poți participa în cadrul programului din orice colț al lumii.

    ​Investește în tine 
    ​cu fiecare oportunitate

    ​Investește în tine
    ​cu fiecare
    ​oportunitate

    Achiziționează programul  EmPower Women de aici!

    Am creat noul Ebook

    EmPower Women


    Am creat acest Ebook sub forma unui Ghid Practic pentru orice femeie care își dorește să aducă o transformare constructivă în viața sa, mai concentrată și mai împlinită. 


    Este un instrument care te sprijină să îți înțelegi și accepți emoțiile din fiecare zi, dar și să descoperi ce stă ascuns în spatele acestora.

    În fiecare zi ne trec pragul zeci de emoții, pe unele ne dorim să le păstrăm o veșnicie, pe altele le respingem, le negăm ca și cum nu ar fi acolo sau le asociem semnificații negative.


    Însă, emoțiile doar sunt. Sunt neutre. Noi le atribuim semnificații în funcție de perspectivele noastre. Fiecare emoție ne pictează viața în paleta de culori pe care noi o alegem.


    Răsfoiește Ebook-ul și te invit să deslușim stările emoționale care te țin pe loc, în programul de coaching EmPower Women. 

    Added to cart
    - There was an error adding to cart. Please try again.
    Quantity updated
    - An error occurred. Please try again later.
    Deleted from cart
    - Can't delete this product from the cart at the moment. Please try again later.